Divinităţi

Cezar este primul care prezintă panteonul celtic, însă îl descrie sub masca unei interpretatio romana în opera sa, Commentarii de bello gallico. Deşi prezintă pe cei mai importanţi cinci zei veneraţi de gali el le dă nume de zei romani. El spune despre celţi că "zeul pe care îl cinstesc cel mai mult este Mercur. Statuile sale sunt cele mai numeroase. Ei văd în el pe inventatorul tuturor artelor; ei îl consideră drept călăuzitorul călătorilor pe drum, cel care poate cel mai mult să-i ajute să câştige banul şi să facă comerţ." Pentru această descriere se crede că Cezar se refrea de fapt la zeul celtic Lug. După Mercur, conform consulului roman, galii îi venerau pe Apollo, Marte, Jupiter şi Minerva. Cezar mai oferă o informaţie despre aceşti zei dezvăluind totodată de ce i-a asociat cu divinităţile romane: Apollo al galilor alungă bolile, la fel ca cel al romanilor, Minerva este protectoarea ştiinţelor, este zeiţa dibăciei, Jupiter guvernează cerurile, iar Marte influenţează luptele.

Autenticitatea şi valoarea acestei interpretatio romana a fost de multe ori pusă la îndoială, cu toate că, Cezar, pe atunci proconsul al Galiei Cisalpine, era bun cunoscător al credinţelor celtice. Surprinzător este faptul că Jupiter nu este considerat zeul suprem, probabil pentru că el îşi pierduse autoritatea pentru locuitorii oraşelor expzuse influenţei meditraneene. Cu toate acestea, coloanele aflate mai ales între Rin, Moselle şi Saone, numite "Jupiter cu uriaşul", ridicate de nişte triburi germanice prelungesc simbolismul arhaic al zeului celest suprem.

Cosmologie şi eshatologie

Puţine lucruri se ştiu despre credinţele religioase ale celţilor şi galilor. Ei credeau într-o viaţă de după moarte şi de aceea îngropau mâncare, arme şi ornamente împreună cu trupul celui mort. Druizii preoţii celţilor i-au învăţat doctrina transmigrării sufletului şi le-au relvat puterea naturii şi a zeilor.

Irlandezii credeau într-o altă lume aflată în subteran sau sub forma unor insule îndepărtate din ocean. Cealaltă lume a fost numită ori "Lumea celor Vii", ori "Câmpia Fermecătoare" sau Tir na nOg (Lumea celor tineri sau Lumea celor veşnic tineri). Această lume era de fapt o ţară unde nu exista boală, bătrâneţe sau moarte, unde fericirea dăinuia pentru totdeauna şi unde o sută de ani erau doar o singură zi. Se observă o asemănare cu tărâmul din mitologia greacă numit Câmpiile Elizee. Atât Câmpiile Elizee cât şi Tir na nOg îşi au probabil originea în religia proto-indo-europeană. În unele mituri irlandeze, o tânără fermecătoare se apropie de erou şi îi cântă despre această lume a fericirii. El o urmează şi porneşte cu ea pe mare într-o corabie de sticlă. După aceasta, eroul ori nu mai este văzut ori se întoarce peste un scurt timp şi îşi dă seama că toţi contemporanii lui sunt morţi şi că a lipsit sute de ani.

MITOLOGIA CELTICA

Mitologia celtică reprezintă setul de credinţe religioase şi de mituri specifice celţilor antici. Popoarele grupate sub numele de celţi sunt originare din regiunile situate în Europa Centrală.

Miturile celţilor evocă un univers misterios în care se vorbeşte despre limbajul secret al druizilor, despre luptele dintre animalele mitice sau despre fatalitatea iubirii. Valorile acestui univers sunt dreptatea şi curajul, fără a fi uitat, însă, umorul. Dezvoltată în Epoca Fierului, religia celţilor este o politeistă, la fel ca celelalte religii europene din acea perioadă.

Pentru celţii aflaţi în sfera de influenţă a Romei, cum sunt galii şi celtiberii, mitologia celtică nu a supravieţuit Imperiului Roman, apoi răspândirii creştinismului şi decăderii limbilor celtice. În mod ironic, ceea ce ştim despre credinţele celţilor se datoreză în primul rând surselor romane şi creştine. În contrast, celţii care şi-au păstrat identitatea politică şi lingvistică (cei din Insulele Britanice, de exemplu) au transmis cel puţin rămăşiţe ale mitologiei înainaşilor lor din Epoca Fierului, care au fost adesea menţionate în scris în timpul Evului Mediu.